11.02

ORIGAMI

Diposting oleh Agus Sudrajat |

"Arta împăturirii hârtiei este cunoscută sub numele de origami.

Denumirea provine de la cuvintele japoneze "ori", care înseamnă "a indoi" şi "kami" care înseamnă "hârtie".
Shintoiştii venerează pe kami, termen care are înţelesul de "cei de sus", "cei superiori", unde divinul circumscrie toate elementele, forţele şi fenomenele naturii, strămoşii, eroii patriei, familia imperială. Kami sunt soarele, luna, stelele, munţii, dealurile, ploaia, vântul, fulgerul, tunetul, arborii din pădure şi cei de pe langă casele oamenilor, stânca de pe marginea drumului, marea, nisipul, izvoarele, râul din apropiere, focul, orezul, animalele, etc.

Denumirea provine de la cuvintele japoneze "ori", care înseamnă "a indoi" şi "kami" care înseamnă "hârtie".

Oamenii sunt descendenţi ai zeilor. Kami reprezintă pentru japonez legatură permanentă dintre fiinţa sa, existenţa sa fizică şi spirituală şi natura din care se trage, prin strămoşii de care este legat biologic, şi în mijlocul căreia se va întoarce într-o zi. Kami constituie forţa misterioasă pe care o posedă natura înconjuratoare şi universul în fenomenalitatea sa de necuprins, care are puterea de a juca un anumit rol în destinul individului şi, prin acesta, în destinul ţării sale.

Modul tradiţional de a împături hârtia colorată, pentru a putea reprezenta diferite animale, păsări, bărci, flori etc. obţinute prin combinaţii variate de suprafeţe şi linii stă la baza acestei îndeletniciri. Există posibilitatea creării unei diversităţi de modele, ceea ce conferă acestei îndeletniciri un plus de originalitate.

Unii au considerat origami ca un simplu joc, dar cei mai multi îl socotesc artă, datorită posibilităţii de a reprezenta în mod creator şi realist diferite subiecte. Adevărata frumuseţe a artei origami este simplitatea care constă în abilitatea de a exprima caracteristicile esenţiale ale obiectelor, urmărindu-se simplificarea formelor spre limitele cele mai pure."

Informatii preluate de pe site-ul www.origami.ro

Am descoperit aceasta arta intamplator, acum 3 ani. Pentru mine reprezinta un mod placut de a-mi petrece timpul liber, de a ma relaxa. Prin intermediul forumului din Romania dedicat aceastei arte, www.forum.origami-romania.ro am aflat multe informatii utile. In cadrul acestuia am intalnit persoane talentate, dispuse mereu sa ajute si sa ofere informatii. Recomand cu caldura tuturor celor care isi cauta o ocupatie pentru timpul liber, sa incerce origami.

0 komentar:

Posting Komentar

Subscribe